ACoR a participat la Consiliul Mondial al Orașelor și Administrațiilor Locale Unite (UCLG), la Haga, Regatul Țărilor de Jos

Consiliul Mondial al Orașelor și Administrațiilor Locale Unite (UCLG) a avut loc în coordonare cu Asociația Municipalităților Olandeze (VNG) în perioada 8-10 octombrie 2024. Sub tema „O nouă agendă de pace pentru generațiile viitoare”, Consiliul a fost organizat în cadrul sărbătorilor pe care Haga le are în acest an cu ocazia celei de-a 125-a aniversări ca Oraș Internațional al Păcii și Dreptății, care coincide cu sărbătorirea celei de-a 20-a aniversări a UCLG în forma sa actuală.

Gazda evenimentului a fost primarul orașului Haga, Jan Van ZANEN, membru al președinției executive, care a subliniat responsabilitatea colectivă a guvernelor locale și regionale în promovarea armoniei globale: „Lumea are nevoie de noi să lucrăm împreună, oferind și evidențiind exemple de pace”.

Asociația Comunelor din România (ACoR) s-a alăturat celor peste 300 de lideri ai administrațiilor locale, experți și părți interesate care s-au reunit pentru a discuta probleme critice care afectează guvernanța urbană și dezvoltarea durabilă, pe tema „O nouă agendă de pace pentru generațiile viitoare”, subliniind rolul vital al guvernelor locale în consolidarea păcii.

ACoR a fost reprezentată de membrii Consiliului Mondial al UCLG: Emil DRĂGHICI, membru titular, președintele Asociației Comunelor din România, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița, Mariana GÂJU, membru titular, prim vicepreședintele Asociației Comunelor din România, președintele Filialei Județene Constanța a ACoR,  primarul comunei Cumpăna, Nicolae-Liviu DASCĂLU, membru supleant, primarul comunei Mărăcineni, județul Argeș și de către Corina-Alexandra GHEORGHE, șeful biroului relații internaționale în cadrul ACoR.

În cadrul evenimentului au fost organizate sesiuni tematice interactive în cadrul cărora au fost aprofundate prevenirea radicalizării și polarizării, a violenței urbane, a disputelor dintre comunități și a migrației. Au fost abordate subiecte care sunt mai eficiente la nivel local decât la nivel național. Acestea cuprind elemente de consolidare a păcii locale, reflectând diversele provocări cu care se confruntă guvernele locale. Fiecare sesiune a prezentat exemple variate și convingătoare despre modul în care problemele pot fi abordate în mod eficient la nivel local. Rezultatele discuțiilor vor servi ca o resursă valoroasă, curprinzând informații și recomandări care pot ajuta viitoarele eforturi locale de consolidare a păcii.

Au fost adoptate mai multe modificări ale organelor de conducere ale UCLG, marcând tranziția primarului orașului Konya, Uğur Ibrahim ALTAY, care a deținut al doilea mandat de președinte al UCLG (2023-2024).  De la sfârșitul anului 2024 până în 2025, domnul Jan Van ZANEN, primarul orașului Haga și președintele VNG (Asociația Municipalităților din Olanda), va ocupa funcția de președinte al CGLU.