Ședința externă a Grupului Alianța Europeană, găzduită de comuna Berceni, județul Prahova

În perioada 11–12 septembrie 2025, comuna Berceni a găzduit, pentru prima dată în județul Prahova, ședința externă a Grupului Alianța Europeană (EA), urmată de un dialog local cu tema: „Stimularea dezvoltării economice și sociale a satelor din imediata apropiere a orașelor”.

Evenimentul a fost organizat de dna Cosmina PANDELE, primarul comunei Berceni și membru al delegației României la Comitetul European al Regiunilor (CoR), în colaborare cu Grupul Alianța Europeană (EA).

Reuniunea s-a bucurat de participarea a aproximativ 60 de personalități române și europene. Alături de membrii Grupului EA și de membrii delegației României la Comitetul European al Regiunilor, au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, precum și lideri din mediul asociativ, academic și de business.

„Sunt încântată să găzduiesc această întâlnire în inima comunității pe care o reprezint, pentru care mi-am pus tot sufletul și căreia mi-am dorit, de la preluarea mandatului de primar, să îi dau însemnătate la nivel internațional. Le mulțumesc tuturor invitaților, atât celor din afara țării, cât și autorităților din România, care au onorat comuna Berceni cu prezența lor! În cadrul întâlnirilor din aceste două zile au fost explorate provocările specifice de dezvoltare cu care se confruntă satele situate în proximitatea centrelor urbane, precum presiunile asupra utilizării terenurilor, nevoile de infrastructură, schimbările demografice și accesul la servicii. Astfel, discuțiile nu au reprezentat doar întâlniri de lucru, ci un moment de referință pentru comunitatea din Berceni, care își afirmă vocea și valorile în fața provocărilor prezentului și viitorului”, a declarat primarul comunei Berceni, Cosmina PANDELE.

Agenda evenimentului a cuprins vizite de studiu, prin care au fost puse în valoare obiective și exemple relevante pentru tematica întâlnirii, precum și un seminar în cadrul căruia au fost dezbătute provocările și oportunitățile comunităților rurale, fiind împărtășite totodată bune practici.

La finalul reuniunii a fost semnată „Declarația de la Berceni”, care se dorește a fi un reper simbolic pentru comunitățile rurale europene, reflectând valorile de solidaritate, dezvoltare comunitară și implicare la nivel european — elemente relevante pentru oricare comunitate care dorește să se modernizeze și să participe activ la dialogul public, așa cum este si Berceni.