Prima sesiune de promovare a Etichetei Europene pentru Excelență în Buna Guvernare – ELoGE

Asociația Comunelor din România a organizat prima sesiune de promovarea în rândul reprezentanților comunelor din România a Etichetei Europene pentru Excelență în Buna Guvernare – ELoGE. Acțiunea a avut loc în cadrul sesiunii extraordinare a Consiliului director al ACoR, organizată în perioada 18-21 septembrie, în comuna Crișan, județul Tulcea.

În cadrul sesiunii a fost prezentat programul Consiliului Europei care oferă un cadru riguros și un set de instrumente pentru autoevaluare și îmbunătățire continuă, bazat pe cele 12 principii fundamentale ale bunei guvernări democratice. S-a făcut precizarea că implementarea ELoGE la nivelul unităților administrativ-teritoriale din România este direct aliniată cu obiectivele strategice naționale. Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030), subliniind importanța unei administrații publice eficiente, orientate către cetățean și capabile să implementeze politici coerente pe pilonii economic, social și de mediu. S-au prezentat cele 12 principii ELoGE – de la participare democratică și transparență, la management financiar solid și sustenabilitate – care funcționează ca un ghid practic pentru atingerea acestor obiective la nivel local. S-au prezentat, de asemenea, etapele ce trebuie parcurse pentru obținerea etichetei ELoGE, precuzându-se faptul că înscrierile pentru sesiunea a doua, din 2026, vor începe în decembrie 2025 și se vor încheia în ianuarie 2026, urmând ca procesul efectiv de autoevaluare să se întâmple în primele luni ai anului 2026.

La sesiunea de prezentare a ELoGE au participat 50 de persoane, în special primari ai 42 de comune din 21 de județe din România.

Menționăm faptul că, începând cu luna iunie 2025, Platforma de Acreditare ELoGE din cadrul Consiliului Europei a acreditat Asociația Comunelor din România pentru implementarea Etichetei Europene pentru Excelență în Buna Guvernare (ELoGE) în România pentru o perioadă de 3 ani, respectiv 1 iulie 2025 – 3 iunie 2028. Inițiativa va fi implementată în România de către Asociația Comunelor din România, în colaborare cu Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, cu sprijinul Consiliului Europei – Centrul de Expertiză pentru Buna Guvernare.