Asociația Comunelor din România (ACoR) informează autoritățile publice locale că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat suma totală de 394.550.849,79 lei, destinată decontării facturilor aferente unui număr de 274 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Fondurile alocate vizează plata cererilor de plată aferente proiectelor aflate în execuție, după cum urmează:
- în cadrul PNDL – etapa I, a fost achitată suma de 54.396.492,57 lei, pentru 54 de obiective de investiții;
- în cadrul PNDL – etapa II, au fost decontate 340.154.357,22 lei, pentru 220 de proiecte.
Sumele virate contribuie la asigurarea continuității lucrărilor aflate în derulare și la respectarea angajamentelor financiare asumate în cadrul programelor de investiții derulate la nivel local.
Asociația Comunelor din România va continua să informeze autoritățile administrației publice locale cu privire la evoluția plăților și la aspectele relevante legate de implementarea Programului Național de Dezvoltare Locală.


