15 aleși locali ai comunelor din România au fost întâmpinați de primarul municipiului Ringerike, dna Kirsten OREBRÅTEN, în cadrul vizitei de studiu din Norvegia

A doua vizită de studiu din cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, a avut loc în perioada 14 – 18 noiembrie 2021, cu participarea a 15 aleși locali ai comunelor din România. Participanții la vizita de studiu au avut ocazia[citește mai mult]

ACoR a participat la cea de-a treia ediție a Forumului Liderilor Locali din Uniunea Europeană – Parteneriatul Estic

În data de 7 decembrie 2021 a avut loc Forumul Liderilor Locali Parteneriatului Estic, intitulat  „Livrați mai mult, serviți mai bine: Reforma Administrației Publice Locale ca impuls al dezvoltării durabile și incluzive”, organizat de NALAS, în cooperare cu PLATFORMA și Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR), Asociația Letonă a Autorităților Locale și Regionale (LALRG)[citește mai mult]

Sfântul Nicolae simbolul blândeții

Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit și „Făcătorul de minuni” era blând, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine. Ziua de 6 Decembrie să aducă tuturor românilor multă sănătate și fericire și[citește mai mult]

Zi de sărbătoare pentru creștini – Sfântul Andrei

În fiecare an, în data de 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Andrei. În Romania, Sfântul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul țării, deoarece a propovăduit Evanghelia și cuvântul Domnului pe aceste meleaguri. Asociația Comunelor din România urează LA MULȚI ANI, tuturor celor care poartă acest nume!

Prim-vicepreședinte ACoR, Mariana GÂJU, a participat la evenimentul „Just EU Green Deal” organizat de Comitetului European al Regiunilor

Vineri, 26 noiembrie, în Sevilla, Spania, a avut loc „Just EU Green Deal”, organizat de Grupul PSE din cadrul Comitetului European al Regiunilor, în cooperare cu Grupul S&D din Parlamentul European. Acest eveniment a reunit alături de membri ai Comitetului European al Regiunilor, politicieni locali și regionali din întreaga lume, membri ai parlamentelor europene și[citește mai mult]

În Apuseni au rămas doar câțiva meșteri care mai cunosc tainele lemnului… Dogăritul, o îndeletnicire aproape uitată

Înconjurați de păduri și poieni întinse, moții au trăit sute de ani din exploatarea lemnului  și creșterea animalelor. Dogăritul a fost cea mai de preț îndeletnicire a bărbaților, o ocupație care începe să dispară și din satele de pe Arieș. Dacă în urmă cu un secol erau sute de dogari în Apuseni, astăzi pot fi[citește mai mult]

Europa, hai să cooperăm! – Forum de cooperare interregională

Interreg Europe vă invită la ediția din 2021 a forumului „Europa, hai să cooperăm! Forum de cooperare interregională”, în perioada 24-25 noiembrie (eveniment în limba engleză). Mai multe detalii aici https://www.interregeurope.eu/europecooperates2021/. Evenimentul va avea loc online și se va concentra pe lansarea programului Interreg Europe 2021-2027. Pe parcursul celor două zile, puteți afla despre caracteristicile[citește mai mult]

Emisiunea „Agricultura o șansă pentru România” – invitat Emil DRĂGHICI, președintele ACoR

Joi, 18 octombrie, președintele ACoR, Emil DRĂGHICI, a fost invitatul emisiunii „Agricultura o șansă pentru România”, difuzată pe postul AGRO TV, unde a făcut o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora.  

Trei atracții naturale din comuna Căbești, județul Bihor, au devenit arii naturale protejate

La finalul lunii octombrie trei atracții naturale din comuna Căbești au devenit arii naturale protejate de interes județean printr-o hotărâre a Consiliului Județean Bihor adoptată în ședința ordinară. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate le va integra în rețeaua Natura 2000 prin conectarea lor la situl Natura 2000 Pădurea Craiului – Defileul Vadul Crișului. Cele[citește mai mult]

Primarul comunei Adamclisi, dna Dorina-Cecilia ȘERBĂNESCU, s-a alăturat îngerilor

Filiala Județeană Constanța a Asociației Comunelor din România anunță cu înmărmurire trecerea fulgerătoare în neființă a omului de înaltă ținută profesională și morală, doamna profesor, inginer agronom, Dorina-Cecilia ȘERBĂNESCU, primarul comunei Adamclisi, județul Constanța, distinsă colegă care s-a implicat permanent și necondiționat în viața semenilor săi, om de mare valoare, distins și curajos militant pentru[citește mai mult]

Întâlnire cu reprezentanții Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din Sud-Est-ul Europei (NALAS)

În data de 10 noiembrie, la sediul Asociației Comunelor din România (ACoR), a avut loc întâlnirea reprezentanților ACoR, ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM) și ai Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din Sud-Est-ul Europei (NALAS). Subiectele principale dezbătute în cadrul acestei întâlniri s-au axat pe colaborarea dintre cele 3 asociații în vederea identificării[citește mai mult]

Întâlnire între Asociația Comunelor din România, Asociația Municipiilor din România și Congresul Autorităților locale din Republica Moldova

Miercuri, 10 noiembrie, a avut loc o întâlnire între reprezentanții Asociației Comunelor din România (ACoR) și al Asociației Municipiilor din România (AMR) cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM). Întâlnirea desfășurată la sediul AMR a avut drept obiectiv trasarea unor posibile direcții de colaborare între structurile asociative din România și cele din Republica[citește mai mult]

Dezbateri pe marginea modificării Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

Marți, 09 noiembrie 2021, Asociația Comunelor din România a participat la ședința Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaților. Pe ordinea de zi a ședinței s-a regăsit și proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2021. Prezent la dezbateri, domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, ofițerul de presă al ACoR,[citește mai mult]

Zi de sărbătoare pentru creștini – Sfinții Mihail și Gavriil

În fiecare an, în data de 8 noiembrie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Mihail și Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri. Cei doi arhangheli purtători de sabie, ca simbol al biruinței sunt, potrivit credinței ortodoxe, călăuzele sufletelor în drumul lor spre nemurire. Asociația Comunelor din România urează celor care poartă numele Sfinților Arhangheli multe împliniri alături[citește mai mult]

În luna octombrie 103 funcționari publici și aleși locali au fost instruiți de ACoR, în domeniile: etică, transparență, incompatibilități și conflict de interese

În luna octombrie Asociația Comunelor din România (ACoR) a organizat 5 sesiuni de formare pentru reprezentanții comunelor din județele: Prahova (30 septembrie – 03 octombrie); Cluj și Ialomița (07 – 10 octombrie); Iași și Buzău (14 – 17 octombrie). Sesiunile de formare au avut tema „Etică și transparență, incompatibilități și conflict de interese în administrația[citește mai mult]

Curs de specializare în domeniul Achizițiilor Publice

În perioada august – septembrie 2021, Asociația Comunelor din România (ACoR) în parteneriat cu S.C. PMI CONSULTING S.R.L. (pmi-consulting.ro) a organizat un Curs de specializare în domeniul Achizițiilor Publice, beneficiarul sesiunilor de instruire fiind Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cursurile au fost organizate la sediul ACoR din București, Str. Constantin Noica nr. 130,[citește mai mult]

Vocea Comunelor, octombrie 2021

Vocea Comunelor - octombrie 2021

V-am pregătit Buletinul informativ al Asociației Comunelor din România – Vocea Comunelor, care prezintă succint o parte din activitatea ACoR din luna octombrie și informații utile pentru autoritățile publice locale. LUNA ACEASTA ÎN VOCEA COMUNELOR: Forumul Femeilor Primar – p. 1, 2 Comuna Ghelința – Covasna, câștigătoarea locului 1 în cadrul concursului „Orașe durabile”, organizat de Ambasada[citește mai mult]

Primarul comunei Berca, dl Ionel DOBRIȚA, este noul președinte al Filialei Județene Buzău a ACoR

Vineri, 29 octombrie 2021, a avut loc sesiune extraordinară a Adunării generale a Filialei Județene Buzău a Asociației Comunelor din România, pentru completarea Consiliului director și alegerea președintelui, în format hibrid: față-în-față, la Primăria Comunei Valea Salciei, Satul Modreni, Județul Buzău pentru membrii Consiliului director și cei care și-au manifestat intenția de a participa la[citește mai mult]

Ciugud, o comună… mai ceva ca afară, duminică, la TVR 1, în „Dosar România”

Viața la țară, în România, poate fi chiar mai bună decât în străinătate! Un exemplu ni-l oferă reportajul pe care îl puteți urmări duminică, 31 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1. Prima școală inteligentă din mediul rural – şi urmează deschiderea celei de-a doua; prima comună din România cu plata impozitelor on-line; prima[citește mai mult]