Asociația Comunelor din România (ACoR) informează autoritățile administrației publice locale cu privire la măsurile adoptate de Guvern în ședința din 17 decembrie 2025, care privesc regimul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, precum și asigurarea finanțării investițiilor publice aflate în derulare la nivel local.
Prin Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 239/2025, Guvernul a stabilit că hotărârile consiliilor locale privind impozitele și taxele locale aferente anului 2026 pot fi adoptate până la data de 31 decembrie 2025, prin convocarea de îndată a ședințelor deliberative. Modificarea intervine în contextul întârzierilor generate de parcursul legislativ al pachetului fiscal și de deciziile Curții Constituționale, care au afectat calendarul inițial de aplicare.
În același timp, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a transmite hotărârile adoptate către structurile teritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de trei zile lucrătoare de la adoptare.
ACoR subliniază că armonizarea termenelor de intrare în vigoare a noilor reglementări, precum și menținerea regimului actual de impozitare a clădirilor rezidențiale până în anul 2027, când este prevăzută trecerea la impozitarea în funcție de valoarea de circulație, sunt măsuri necesare pentru evitarea blocajelor administrative și pentru o aplicare unitară la nivelul autorităților administrației publice locale. În același timp, aceste soluții sunt conforme cu angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Totodată, Asociația Comunelor din România atrage atenția asupra regimului sancționator introdus prin ordonanță, care prevede posibilitatea sistării temporare a alimentării bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume pentru echilibrare, în situația neadoptării hotărârilor privind taxele și impozitele locale. Deși cheltuielile salariale și sociale obligatorii sunt exceptate, ACoR consideră că această măsură transferă o responsabilitate majoră asupra administrațiilor locale.
În acest context, ACoR apreciază ca fiind esențial ca autoritățile publice locale să dispună de informații clare, norme metodologice aplicabile și un interval de timp rezonabil, care să permită adoptarea unor decizii fundamentate și conforme cu cadrul legal.
Pe lângă clarificările de natură fiscală, Guvernul a adoptat și o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu suma de 2,4 miliarde de lei, din Fondul de rezervă bugetară, în vederea achitării tuturor facturilor aferente investițiilor publice.
Potrivit datelor oficiale, vor fi achitate 2.557 de facturi, aferente unor investiții derulate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, PNDL I și II, precum și prin alte programe de investiții publice. Sunt vizate lucrări de apă și canalizare, rețele de gaze, modernizarea drumurilor, dar și investiții în educație, sănătate, locuințe, eficiență energetică și planificare urbană. De asemenea, au fost achitate facturi pentru lucrările realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Asociația Comunelor din România subliniază că aceste măsuri sunt de importanță directă pentru funcționarea administrațiilor locale din mediul rural, atât din perspectiva aplicării noilor reglementări fiscale, cât și a continuării investițiilor aflate în execuție în comunități, în contextul închiderii exercițiului bugetar.


