Asociația Comunelor din România (ACoR) a participat marți, 7 octombrie 2025, la consultările organizate de Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, pe tema „Identificarea soluțiilor de accelerare a creșterii gradului de recuperare a creanțelor bugetare”.
ACoR a fost reprezentată de domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, vicepreședinte al ACoR și primarul comunei Sadu, județul Sibiu, alături de doamna Andreea-Mădălina RUSU, consilier administrație publică în cadrul ACoR.
Consultarea a vizat Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 220 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (PL-x nr.298/2024), care reglementează modalitățile de executare a creanțelor bugetare.
Ca urmare a transmiterii invitației oficiale și a proiectului legislativ în vederea consultării, Asociația Comunelor din România a comunicat propunerile și observațiile sale, susținând consolidarea cadrului normativ privind recuperarea obligațiilor bugetare la nivel local și central. În acest sens, ACoR susține:
a) asigurarea eficienței colectării creanțelor bugetare, inclusiv în unitățile administrativ-teritoriale mici, care nu dispun de structuri specializate în executare silită;
b) aplicarea principiului fiscal al realității economice și combaterea fraudei fiscale;
c) protejarea resurselor publice, în acord cu jurisprudența CJUE (ex: cauzele Halifax, Weald Leasing, Emsland-Stärke) și cu prevederile constituționale ale art. 135 privind economia națională;
d) extinderea instrumentelor legale ale organului fiscal, fără a aduce atingere drepturilor fundamentale, prin introducerea unor mecanisme judiciare de constatare și intervenție.
De asemenea, ACoR a propus introducerea unui nou alineat, alin. (3²), după art. 220 alin. (3¹) din proiectul de lege, cu următorul cuprins:
„(3²) În situația în care organul fiscal competent constată că debitorul nu deține în proprietate bunuri mobile ori imobile, iar creanțele fiscale nu pot fi recuperate prin mijloacele de executare silită prevăzute la art. 227, acesta poate:
a) sesiza instanța judecătorească competentă în vederea identificării și constatării eventualelor acte juridice de natură frauduloasă, prin care s-a urmărit sustragerea de la executarea obligațiilor fiscale;
b) sesiza instanța judecătorească competentă în vederea atragerii răspunderii patrimoniale a persoanelor fizice sau juridice care, anterior datei declanșării procedurii de executare silită, cu rea-credință, au dobândit în orice mod bunuri sau drepturi de la debitorii care și-au provocat sau agravat astfel insolvabilitatea;
c) sesiza instanța competentă în vederea analizării actelor de înstrăinare efectuate de debitor în ultimii 5 ani anteriori emiterii titlului executoriu, în scopul identificării actelor juridice simulate, fictive sau frauduloase care au avut ca scop sustragerea de la executarea obligațiilor fiscale.”
Intervenția domnului Valentin-Dumitru-Ioan IVAN

În cadrul ședinței, domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN a subliniat necesitatea analizei cauzelor structurale care contribuie la acumularea creanțelor bugetare restante și, implicit, la diminuarea gradului de colectare. Printre factorii identificați s-au regăsit:
• nedeclararea bunurilor mobile și imobile;
• desfășurarea muncii nedeclarate;
• reglementările excesiv favorabile debitorilor de rea-credință (ex. adeverințele APIA);
• starea de insolvență a contribuabililor.
Totodată, a fost evidențiată lipsa de motivare a personalului din compartimentele de specialitate, accentuată de măsurile recente de reformă instituțională, precum reducerea numărului de posturi și supraîncărcarea atribuțiilor funcționale.
În același context, domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN a susținut necesitatea consolidării capacității administrative locale, prin implementarea unor mecanisme moderne de gestionare, precum:
• reținerea la sursă a veniturilor pentru recuperarea creanțelor bugetare;
• suspendarea permisului de conducere pentru neachitarea amenzilor contravenționale;
• utilizarea platformei PATRIMVENT pentru evidența și urmărirea patrimoniului debitorilor;
• consolidarea structurii și competențelor de executare silită la nivel local;
• creșterea ratei de recuperare a creanțelor bugetare și a disciplinei fiscale în rândul contribuabililor.
Propunerea ACoR privind cooperarea filialelor județene în recuperarea creanțelor bugetare
În completarea intervenției sale, domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN a propus reglementarea expresă a posibilității exercitării atribuțiilor de recuperare a creanțelor bugetare prin mecanisme de cooperare instituțională la nivelul filialelor județene ale ACoR. Această propunere a fost apreciată și susținută de reprezentanții altor instituții publice prezenți la consultare.
propus poate fi fundamentat juridic pe dispozițiile art. 89 și următoarele din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează formele de asociere și cooperare între unitățile administrativ-teritoriale.
Despre proiectul de act normativ
Proiectul de lege analizat prevede posibilitatea autorităților administrației publice locale de a externaliza executarea creanțelor bugetare către birouri de executare silită, cu mențiunea că cheltuielile aferente executării urmează a fi suportate de către debitori.
Această soluție legislativă are ca scop degrevarea autorităților locale de sarcini administrative și financiare excesive, precum și creșterea eficienței colectării veniturilor bugetare, cu condiția ca aplicarea să se realizeze în mod echitabil, controlat și în conformitate cu principiile bunei administrări.
Poziția ACoR
Asociația Comunelor din România consideră că o astfel de reglementare trebuie să fie însoțită de măsuri complementare, menite să asigure echilibrul între eficiența colectării și respectarea principiilor autonomiei locale. În acest sens, ACoR propune:
- consolidarea formei juridice a cooperării interinstituționale, în special pentru sprijinirea comunelor cu capacitate administrativă redusă;
- stabilirea unor criterii obiective și transparente privind externalizarea executării silite, precum valoarea creanței, termenul de scadență sau gradul de recuperabilitate;
- introducerea unor norme tranzitorii, care să permită adaptarea graduală a autorităților locale la noile proceduri și să evite disfuncționalitățile în aplicare.
Prin aceste propuneri, ACoR urmărește întărirea autonomiei financiare a comunelor, creșterea gradului de colectare a veniturilor proprii și optimizarea gestiunii resurselor publice.
ACoR va transmite oficial propunerile de completare a proiectului legislativ, în vederea includerii unor dispoziții privind cooperarea între unitățile administrativ-teritoriale, ca instrument de sprijin pentru implementarea eficientă a reformei fiscale.
ACoR își reafirmă angajamentul de a contribui activ la procesul legislativ, în vederea consolidării autonomiei locale și a eficientizării mecanismelor de colectare a veniturilor publice.


